Carl Jung

Carl Jung

Carl Jung

Carl Jung a fost multă vreme discipolul lui Freud de care se separă ulterior pentru a-şi urma propriul drum. La Jung, interpretarea viselor ocupă un loc esenţial în psihoterapie. Asta pentru că, în concepţia sa, visul este un mesager al vieţii noastre inconştiente, mai precis al inconştientului colectiv sau arhetipal, şi exprimă astfel trebuinţe care sînt ignorate de conştiinţa trează, dar care trebuie integrate în personalitatea totală pentru a realiza plenitudinea psihică.

Interpretarea viselor la Jung nu mai porneşte de la asociaţiile libere ale celui care visează (ca la Freud ), ci de la amplificări, altfel spus, semnificaţia visului este determinată prin compararea mesajului său cu diferite produse ale spiritului uman cum ar fi ideile şi credinţele religioase, miturile, legendele şi basmele etc.

Visul, la Jung, are un caracter prospectiv – adică se referă la viitor – şi se interpretează de obicei pe planul subiectului, adică elementele sale aparent obiective sînt înţelese, de fapt, ca simboluri ale structurii interne a sufletului visătorului.

Interpretînd visele, Jung obţine o imagine coerentă a complexităţii psihice a visătorului, imagine ce descrie derularea procesului de individuaţie, un al concept-cheie creat de el, care desemnează unirea conştientului şi inconştientului şi stabilirea unui nou centru al personalităţii psihice (ceea ce am numit „plenitudine”, mai sus).

Resurse online:
Asociaţia română pentru promovarea psihanalizei oferă singurul curs online de inţiere în metoda de interpretare a viselor dezvoltată de Jung, la adresa: http://www.psihanaliza.org/jung/jung_visele.html.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: